Este aproape final de saptamana ( asta inseamna timp in plus pentru pus in practica retete-experiment) si suntem gurmanzi: voila doua dintre motivele care au facut ca papilele noastre gustative sa fie in stare de alerta astazi. Cu atat mai mult cu cat am dat peste ceva delicios.
Mai tineti voi minte, experimentalisti dragi, cat de mult ne placea sa facem baloane? Si fiindca de la o vreme parca am dat in mintea copiilor (again, in sensul ala bun, de copilarit peste 18 ani), nu puteam sa lasam lampa celor de la Front sa treaca neobservata.
O melodie din vremuri demult apuse zicea ceva de genul “vine vara, bine-mi pare”. Rezonam si noi cu asta, pana cand ne-am dat seama ca se putea sa ne para si mai bine de atat. Ce a produs epifania? Pretty simple: cinema-ul plutitor din Thailanda.
Sculpturi am tot vazut. Asa ca acum am nevazut niste sculpturi. Este vorba despre modelajele domnului Rob Mulholland (nu stim daca are vreo legatura cu Mulholland Drive-ul lui Lynch, dar nu ne-ar surprinde sa fie asa).
Cine nu-l stie pe Hitchcock … Am continua fraza, dar credem ca cine nu-l stie pe Hitchcock are un lapsus. Nothing wikipedia can’t cure. Faima il precede. Asa se face ca afisele filmelor celebrului regizor au ajuns, de curand, subiect de reinterpretare in 8-bit.
Un hotel parasit poate sa fie piesa de rezistenta din decorul unui film horror, cum la fel de bine poate sa ajunga canvas pentru artisti care au o pasa creativa limpede. Pana acum parem sa vorbim in dodii, but fear no more, caci o sa explicam acum ce vrea sa spuna poetul.
Ce se intampla atunci cand tehnologia intalneste bataile inimii? High- tech fashion zicem noi. INTIMACY 2.0 este exemplul perfect. Piesele vestimentare create de Studio Roosegaarde sunt heart-sensitive.
Sa presupunem ca intr-o buna zi toate florile din lume s-ar transforma in case. Pare absurd la o prima vedere, dar cineva chiar si-a imaginat chestia asta. Si arata intr-un fenomenal fel. Fiecare planta ajunge sa reprezinte un stil architectural unic: trandafirii sunt cabanute, iar irisii sunt case in stil Victorian. Maestrul imaginator este James Grashow. Va invitam sa va minunati.
Ian Wright este de-al casei: ne tot intalnim cu mostrele sale de creativitate pe ici si pe colo. Asa ca acum ne-am decis sa ne facem publica pasiunea pentru el. Nu numai ca foloseste tot felul de materiale pentru a crea (hartie texturata, insigne etc.), dar are o filosofie unica privitoare la ele.
Zilele trecute am dat peste un citat care suna in felul urmator “creativii sunt copii care au refuzat sa creasca”. L-am retinut fiindca exprima in mare si feelingul nostru privitor la creativitate si jocul ca stimulent al sau – the exit hatch.
Pentru Natalia Brilli, pielea este si scop, si mijloc. Cum vine asta? Sa vedem. In primul rand, “copilul teribil” al lumii accesoriilor crede ca acest material a intrat intr-un con de umbra in universul designerilor.
Sa explicam un pic titlul. Saptamana trecuta ni s-a reactivat obsesia pentru sculptura si am zis ca trebuie neaparat sa venim la voi cu ceva excelent. Zis si facut. Pe moment nu am realizat ca suntem foarte panoramici cand vine vorba de afinitatea pentru sculptura si ca pendulam inainte si-napoi intre stiluri foarte diferite. Asa ca am pus de-un versus.
Cum ne plimbam noi senini pe caile intortocheate si misterioase ale internetului, sapand dupa minunatii, am dat peste un proiect fotografic care nu era in apele lui. Fotograful cu pricina, adica Ted Sabarese, gaseste oameni care seamana cu pesti si ii fotografiaza langa omologii lor subacvatici (fish doppelgangers).
Te-ai certat cu mingea de baschet? Te-au parasit schemele de fotbal? Skate-ul nu mai asculta de picioarele tale? Avem solutia perfecta! Pune de-o instalatie de arta a la Dario Escobar.
2012-03-14
Reciclari artistice de pretutindeni | Ep 6 | Materialele de birou have a life of their own
Noua chiar ni s-a pus capsa pe reciclarea artistica. In sensul bun si productiv. Si am descoperit ca in timp ce noi ne declaram capsele, altii le folosesc pur si simplu pentru a da forma obsesiilor lor.
Opening actul este de data aceasta un citat: “A domesticated species is defined as a “species in which the evolutionary process has been influenced by humans to meet their needs.”
Despre razboiul rece s-au zis multe, insa nu s-a insistat niciodata prea mult pe partea de fashion (ar fi interesant, ce-i drept). Nu stiu daca noi ne-am fi reamintit piesele de rezistenta ale tinutelor de-atunci, insa memoria vizuala a designerului vestimentar Alba Prats nu a dat gres. In plus, a reusit sa isi transforme amintirile in inspiratie pentru cea de-a doua ei colectie – Neon Old School.
Noi suntem intr-o cautare continua. Asa se face ca, strabatand internetul, am dat peste designist.ro. Le-am luat la rasfoit paginile virtuale si ne-am minunat de proiectele featured pe site-ul lor. In cele din urma, am decis ca ne vom intoarce mereu acolo pentru doza saptamanala de design bun. Si fiindca nu ne multumim niciodata cu putin, le-am luat pe fete (Elis & Madalina) la o sueta despre inceputuri, despre povesti si despre ce relevanta experimentului in design, de orice fel ar fi el.
Prima oprire pe ziua de astazi? Coreea. De ce? Fiindca de acolo putem afla ce inseamna sa ai o lume intreaga la picioare. Do Ho Suh, primul artist pe ordinea de zi, made our thumbs go up. Si apoi si sprancenele. Omuletii de plastic de mai jos (sigur mai aveti si voi cativa rataciti prin poduri, pivinite sau boxa blocului) subliniaza intr-un mod ingenios relatia dintre colectivitate – individualitate. Sunt un fel de Sisifi: condamnati pe vecie sa tina deasupra capetelor acel geam, in incercarea de a nu fi striviti de oamenii-Gulliver.
Casele ar trebui facute, credem noi, dupa personalitatea celor care locuiesc in ele. Din pacate, acest lucru nu este intotdeauna posibil – tendinta este una de uniformizare. In schimb, spre marea noastra bucurie, avem o sumedenie de exemple care infirma regula.
Nu stiu daca am apucat sa vi-l prezint asa cum se cuvine pe monsieur Oitzarisme. Ca sa fiu cat mai succint, va zic doar atat: Constantin este un fel de curator de fotografie pe digital, peticul sau de internet prezinta niste proiecte fotografice care ne pun gandurile pe jar, iar Love Issue, revista pe care o pastoreste de 6 editii deja, a ajuns pe lista noastra de lovemarks cu multa vreme in urma.
Mai tineti minte sticlele acelea in care gaseai corabii sculptate? Guess what? Se pare ca exista si in zilele noastre cineva specializat artistic in prelucrarea interioarelor de sticla, in persoana lui Jim Dingilian. El aduna sticle de pe strada si apoi le afuma pe interior cu o lumanare (inca nu ne este foarte clar procedeul, dar suna complicat) pentru a realiza peisaje cu locuri aflate la periferiile oraselor.
Tineti minte testele Rorschach? Noi uitasem de ele; asta pana cand am dat peste picturile la dublu evadate din imaginatia australianului Ben Quilty. Pare destul de simplu: Ben picteaza o hartie, iar apoi o pliaza. Rezulta aceste portrete dedublate, foarte intense si stratificate. Seamana, dupa cum spuneam la inceput, cu testele Rorschach, carora nu le-ar putea lua locul decat intr-un viitor foarte artistic (exista doar cateva plansete color in cadrul testelor Rorschach, asta din cauza complexitatii in interpretare).
2012-02-15
Reciclari artistice de pretutindeni | Ep 3 | Despre SOUP, Unconsumption si alte minunatii
SOUP este denumirea masei de gunoaie de plastic suspendate in oceane, cu accentul pe un petic de gunoaie din Pacificul de Nord. Daca vreti sa fim metaforici, sa stiti ca intr-adevar vorbim despre o supa, dar o supa trista. Fenomenul SOUP a fost foarte bine surprins de fotografa Mandy Barker, originara din Marea Britanie. Dupa ce s-a documentat strasnic, Barker a realizat o serie fotografica cu deseurile adunate de diverse plaje.
Experimentalisti, acesta este Omul Electric. Un fel de angel radios metalic, caruia i se aprind becurile in cele mai oportune dintre momente – literally. Sculptura figurativa contemporana a la Kristof Kintera, omuletul iluminat se numeste de fapt “My light is your life”.
Instalatia pe care v-o prezentam astazi ii apartine lui Manal AlDowayan, artist din Arabia Saudita. Desi nu s-ar zice, are menirea de a atrage atentia asupra statutului femeilor din Orient – un subiect destul de controversat. Nu ne sta in fire, dupa cum stiti, sa dezbatem chestiuni de genul, insa nu am putut sub nicio forma sa nu va prezentam “Suspended together”, care ne-a lasat fara respiratie, de teama sa nu ii distrugem carecumva echilibrul fragil.
Desenatori am fost cu totii la un moment dat, fie ca vorbim despre mazgaleli pe marginile caietului, schite cu creta pe asfalt sau personaje construite cu meticulozitate in Paint. Nu toti ajungem insa sa performam. Si cand spun asta, ma refer mai degraba la cei care elibereaza in ilustratiile lor personaje de poveste, care construiesc universuri paralele si care vorbesc fluent limbajul culorilor si-al formelor. Ei sunt imblanzitorii de culori.
Saptamana trecuta anuntam cu surle si trambite noua noastra serie de articole despre reciclarea artistica, asa ca ne-am pus pe cautat exemple wow. Si primul care ne-a sarit in ochi a fost proiectul fotografului elvetiano-italian Christian Tagliavini, care imbraca femei frumoase in cartoane frumoase si apoi, evident, le foloseste pe post de modele pentru fotografiile sale.
Acum ceva vreme va prezentam un tumblr cu o tema destul de interesanta: tot felul de chestii bagate la cuptorul cu microunde (un fel de before and after): pasta de dinti, gummy bears, banane, jeleu, discuri de vinil.
Scurt si la obiect, literalmente, caci astazi vi-l prezentam pe Herr Sebastian Schramm, care reinterpreteaza fotografic conceptul de natura moarta. Printre subiectii sai avem asa: pungi, banane mai mult sau mai putin fresh, bucati de carne cruda si bibelouri. Acestea din urma mi-au smuls un zambet fugar: iata ce am putea sa facem cu bibelourile abandonate de ai nostri.
Arta japoneza este inconfundabila, fiindca se afla mereu la extreme: este ori foarte minimalista si clean, design wise, ori foarte minutios realizata si abundenta in detalii. Aceste <
Homage avec fromage – asa s-ar putea rezuma forma de arta aleasa de Brittany Powell de la Low-Commitment Projects pentru a le aduce osanale unor artisti precum Piet Mondrian, Christo, Jasper Johns sau Damien Hirst (care este un obisnuit al casei noastre experimentaliste).
Mai tineti minte fotografiile lui Mark Mawson, cele realizate underwater? Daca nu, le gasiti aici. Ce ne-a amintit de ele a fost colectia “Chaology” a lui Tess Hurrell. In expozitia sa de explozii, materialul principal folosit a fost bumbacul, in starea lui aproape neprocesata. De ce reproduce tocmai explozii? Datorita imploziei vizuale pe acestea o genereaza.
Sculpturile lui Tulio Pinto nu inspira prea mare incredere. Nu inspira incredere tocmai din motivul pentru care ne plac: sunt dezechilibrate. Te astepti sa pice pe tine in orice secunda, fiindca par sa sfideze orice lege a gravitatiei.
Zellig este o cladire din Birmingham, Marea Britanie, construita astfel incat sa gazduiasca si sa ofere confort tinerelor minti creative si galeriilor de arta locale. Ceea ce ne face sa vorbim astazi despre ea este faptul ca scheletul ei interior este a work of art designed by Philip Watts, complet functionala.
Daca treceti prin Paris in viitorul apropiat, poate ceea ce urmeaza sa va spunem o sa va faca sa va razganditi. La galeria de arta Jerome de Noirmont se-ntampla o expozitie Futura 2000, celebrul street artist American. Ne-a obisnuit sa avem asteptari mari de la mestegul sau, asa ca nu avea cum sa dezamageasca nici de data aceasta.
Unul dintre motivele pentru care iubim urbea Bucurestiului este si metroul. Vechi si oarecum comunist, metroul este incubatorul privirilor fugare si al trasului cu ochiul la cartile citite de ceilalti – asta pe langa utilitatea lui evidenta. Ne place in undergroundul bucurestean; ne-ar placea si mai mult daca hartile din metrouri ar fi comestibile. Joy to go, cum ar fi.
Spunem destul de des despre prajituri ca sunt aromate, dar nu ne-am gandit niciodata la .. ce veti vedea mai jos.
Nu cred ca e nevoie de mai multe detalii. Este vorba despre un concept editorial nascocit de fotograful francez Fred Lebain pentru revista Wad. Bon perfume appetite!
Nu am zis nimic pana acum de New Year Resolutions si nici nu o vom face. Avem insa un proiect indraznet semnat de Ian Coyle care sa le inlocuiasca. Timp de un an, acesta si-a imprimat gandurile pe hartie, folosindu-se de un letterpress (miniTwitter in viata reala?).
Sa nu credeti ca veti scapa de carti – stim ca, de altfel, nici nu va doriti aceasta. Cand declinul cartilor in editie tiparita este din ce in ce mai evident, Ragnhildur Johanns, originar din Islanda, le aduce un omagiu artistic. Forma aleasa de designer este aceea a poemelor sculpturale / poeziei vizuale. Si daca vi se pare ca denumirile suna excelent, stati sa vedeti cat de cool a concretizat Ragnhildur aceste concept
Kate MccGwire colectioneaza multe pene, pe care le recicleaza artistic (ca tot suntem si noi in plin proces de reciclare creativa a sticlei de Grolsch). Artista pune pana de la pana si realizeaza, from scratch to perfection, sculpturi de varii dimensiuni.
Acum cateva saptamani, cei de la Metropotam ne-au reamintit ca statia bucuresteana de metrou Politehnica este pavata cu placi de marmura care au facut timpul sa ramana pironit in Cretacicul superior. Si cum atunci viata era abundenta doar in apa, placile de marmura tin captive niste fosile marine de toata frumusetea.
Ladies and gents, astazi va prezentam primul zmeu experimentalist. Este vorba despre un proiect Sash Reading and Ivan Morison: zmeul cub facut din alte cuburi, printate 3D.
Poate si pentru ca nu am mai servit de mult fotografie, dar si pentru ca Brice Portolano ne-a fermecat un pic mai mult decat am fi crezut, am simtit nevoia sa va facem cunostinta cu el in mod oficial.
Astazi suntem concisi. Vi-l prezentam pe Magyar (ironic, nu?) Laszlo, un artist din Ungaria care se foloseste de Photoshop si de tipografie 3D pentru a-si realiza ilustratiile.
Nietzsche, Goethe, Thomas Mann – totusi, hai sa nu facem parada de cunostintele noastre vaste in ceea ce priveste cultura germana. Un lucru este cert: cand se-ntampla un om sau o chestie minunata in Germania, nu ramane in Germania.
Desi titlul v-ar putea face sa credeti ca vom aborda istoria robotilor rataciti prin tablouri, subiectul este in sine unul de actualitate. Matt Spangler este un artist in al carui imaginar traiesc tot felul de roboti, robotei si gadgetei fistichii. Si ii scoate la iveala pe panze, folosind acrilice.
Agi este un ilustrator neo-avangardist din Bucuresti, care se-nvarte in niste ape creative foarte limpezi. Ceea ce il face sa stand out from the crowd este modalitatea in care lucreaza pentru a crea grotescul: abundenta detaliilor insufleteste cu personalitate tot ceea ce deseneaza.
Se pare ca in vremurile noastre, fetita cu chibrituri s-ar fi reconvertit profesional intr-o artista mega-hip. Meanwhile, ne-ntoarcem la personaje care nu sunt imaginare si vorbim despre Claire Fontaine, care a dat un sens chibritelor: le foloseste pentru a comunica “impotenta si criza singularitatii care defineste acum arta contemporana”.
Portretul videorative s-a nascut din nevoia unei forme de arta online care sa fie mult mai apropiata de realitate. Si spre deosebire de un portret clasic, persoanei reprezentate ii este surprins si universul interior. Aceasta tehnica incepe prin colectarea de videoclipuri cu protagonistul portretului – procedeul este interactiv, narativ si generativ.
Isterice, colerice, visatoare – nu, nu sunt adjective menite sa descrie fatetele vreunei persoane, ci personalitatile chitarelor designed by Damien Hirst si Flea de la Red Hot Chili Peppers. Cei doi au facut echipa pentru a modela cromatic carcasele chitarelor – dupa cum arata colectia, cred ca inspiratia a venit din starea de spirit a momentului.
Oamenii reactioneaza diferit in fata unei pagini albe: unii se descumpanesc, altii simt nevoia de a umple blankul folosindu-se de cuvinte sau de pensule, iar altii imagineaza colaje psihedelice.
Fosta balerina si arhitecta, insa mereu fascinata de corpul uman, Lucy e un soi de inventator. Pe bune! Asa e si supranumita in media, “the inventor” sau “trailblazer” cum e poreclita de prietenii ei.
O expozitie care ne unge la suflet, cu o tema care ne inmoaie si mai mult inima. Se cheama “Homeroom” si este gazduita de Subtext Gallery.
20 de artisti isi reinterpreteaza lucrari din copilaria lor.
Artistul din Nantes, Kaalam aka Julien Breton a explorat tarmul caligrafiei cu arme noi: tehnici fotografice cu expunere mare.
Dovillez iubeste moda, insa focusul lui este hair styilingul si designul de palarii.
Cele mai hip, retarded, interesante, wow, mindblowing sau nu poze, acum si in varianta scroll pana la infinit pe http://booooooom.tumblr.com/
Sambata 5 noiembrie de la ora 16:00 @ VATRA Collective se strange lumea cu mic cu mare sa customizeze Bucurul.
Stam de vorba picior peste picior, cu ceaiul virtual in mana dreapta si colectia de diapozitive in mana stanga cu… fetele de la Strangers Script Lab, Miruna Vasilescu si Bianca Oana.
KOTKI Visuals sunt artiştii Cross-Media Mihaela Kavdanska, Dilmana Yordanova şi Cristian Iordache, care activează în diferite domenii, de la pictură şi fotografie, la producţii video, multimedia, instalaţii interactive şi visuals pentru muzică.
Fotografiază strada, priveşte oamenii şi parcurge locurile pe care ei le trăiesc, căutând mereu detalii dincolo de aparenţe.
Respectandu-si in continuare misiunea, aceea de a fi alaturi de experimentalisti, Grolsch a sustinut realizarea unei picturi care se intinde pe o suprafata de 96 m2.
